Eu n-am fost niciodată-n cer,
Dar Tu-ai sădit cerul în mine...
De multe ori în lumea-acesta murdărită-n grea mocirlă,
Te-ai aplecat din nou să speli poverile-mi ce te dureau,
Te-ai aplecat să-mbrățișezi o inimă fără de milă,
Și-apoi râdeam, eu, când tâlharii scuipându-te haina-ți rupeau.
De multe ori în lumea-aceasta, lipsită de un sens măreț
Am abundat în negre gânduri și Te-am tratat cu mult dispreț.
M-am aplecat în grea mocirlă din nou, din nou m-am afundat,
În mii gunoaie, fără număt și să iubesc eu am uitat.
De multe ori în lumea-aceasta eu n-am privit spre cerul veșnic,
Căci întunericul din lume, m-anconjurat și m-a orbit,
Căci n-am crezut că dincolo de nori e soare,
Dar într-o zi, m-am pocăit.
De-atunci mi-ai spus Tu zilnic,
Că mă iubești și asta știu,
Căci ai murit demult pe-o cruce,
Să fii crucificat, iar eu un viu.
De-atunci în fiecare dimineață,
Tu mă trezești...
Ești viitorul meu în viață,
Aștept din nou să îmi vorbești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu