Judecata nu e acum

Rupe lanțurile gândurilor tale, căci altfel nu vei putea păși cu mine în realitate.

E toamnă, iar frunzele nu încetează să mai cadă.

E frig.

Dacă am aborda din perspectiva confortului ar fi inutil. Ar fi doar câteva gânduri în plus.

Mă întreb:Ce mă face cu adevărat fericit?

...Sunt afirmații simple și aproape banale...care sunt privite superficial....sau le lipsesc celor mai mulți.

Cum putem trăi, noi oamenii, într-o lume plină de nevoi, de lipsuri și totuși să fim împliniți cu ce avem?

Zăresc dintr-o dată un om. Acordându-i doar o simplă privire, unii nici nu depun efort să înțeleagă, dar privind cauzele care au determinat efectul cred că există mai mult decât un roman.

Deci:Bine ai venit în lumea din care toți vor să evadeze și în care majoritatea nu vor să intre.

Imaginează-ți că te îndrepți spre o anumită destinație (job, school, plimbări, întâlniri...etc etc)...și vezi ceva ce ești obișnuit-de când trăiești cu aer-să vezi, la mai puțin de 5 minute, oameni în nevoi, cu probleme, stresați, grăbiți, închiși și egoiști. Deci, imaginează-ți realitatea! Da! Și eu acum fac același lucru. Și văd acea imagine ce mi-e atât de greu să o pot uita. Văd un om într-un cărucior cu mai mare probabilitate să își poată utiliza mâinile decât picioarele. Identific o prrivire ce poate fi interpretată doar negativ dacă nu e analizată. O privire aparent dură, căci lumea, viața ne schimbă și trebuie să reziști, dar care ascunde acolo după cortină, în cea mai întunecată parte a scenei, un cimitir, unde sunt îngropate vise, dorințe...pământul aruncat în groapă simbolizând tocmai credința că nimic nu mai poate fi schimbat.

Uneori prin oferirea unui simplu zâmbet din inimă, contribuim prin cel puțin o cărămidă la a construi viața, adică fericirea celor din jur. Suntem oameni, trăim printre oameni, vorbim cu oameni...deci ne construim unii altora încă o treptă...iar în caz contrar..împingem sau suntem împinși acolo unde se consideră că "(ne) e locul potrivit".

Din păcate, teatru știu să joace atât cei care sunt în nevoi, cât și cei care le împlinesc.

Nici un om nu poate fi judecat după aparențe, nici unul, căci oamenii tind mereu să vadă finalitatea și nu ceea ce a generat-o, pentru a putea evita, astfel, și alte finalități nedorite.

Nu am privit din punct de vedere pesimist, căci dacă ar fi fost așa....n-aș fi scris o literă, ci numai din punct de vedere realist.

Prin tot ce facem, spunem, gândim...urmărim satisfacerea unei dorințe nemuritoare, ce o consider eu 2 în 1 și anume:să iubim și să fim iubiți.

Deci iată răspunsul teoretic la prima întrebare: să iubești. De altfel, această iubire nu e una ușoară și roz, căci te determină să ieși din zona ta de confort, de obișnuințe și să activezi acolo unde doar gândurile-ți îndrăzneau să ajungă.

Concluzie: Nu judeca pe nimeni după ce a făcut sau nu, după cum e sau cum ar trebui să fie. Orice om are cu el...o valiză pe care o duce cu sine, involuntar-doar prin prezența gândurilor,o valiză plină de romane ce constituie istoria sa. O decizie nepotrivită(greșită), trebuie analizată ca parte dintr-un întreg, finalitatea constituind doar ceea ce se vede....

Judecata nu e acum, va fi, la final.....deci și acest final face parte dintr-un altul.E o parte dintr-un întreg.
(Lutenco Nelea)