Ne-oprim și-n urmă noi privim,
Găsim noroi, un bine-o ură,
Și liniștiți ne amăgim.
De multe ori, ne-oprim deodată,
Cu inima să judecăm,
Uitând că Isus azi mai poate,
Să ne mai ierte cum iertăm.
Ce ai sădit în lumea asta,
Și ce-ngrijești atât de mult?
De ce sădim ades cu ură,
De ce viața-nseamnă lut?
