O pungă de frunze

E toamnă iarăși...
Alte frunze...spre pământ se-avântă...
E timpul nostru...
Să mai privim în urmă și să-nțelegem...
Cum printr-un cuvânt Tu ai creat lumină. 

Nu-mi amintesc de la-nceput eu totul,
Știu că acum e toamnă,
Și mai știu că altele-au mai fost...
Că frunzele spre ceruri cad mereu,
Că Tu Isus ești sfânt mereu.



Te văd Isuse, de aproape,
Te simt, Te-aștept și Te ador,
Tu-mi dai putere să continui,
Și fără Tine-s trecător.

Tu ești Lumina minunată,
Ce-n inimă m-a luminat,
Tu ești comoară nedescrisă,
Și Te aleg ca împărat.

Nu-mi amintesc de la-nceput eu totul,
Dar știu că-n veci Tu M-ai iubit,
Știu că-n întuneric greu și dur,
Eram cândva un rătăcit.

Nu-mi spune că-i ușor și bine,
Nici că soarele e veșnic,
Chiar de azi am un nou soare,
Ce-n mine-i viu și-n veci puternic.

Îți mulțumesc Isuse,
Că-n toamna asta, Tu mă iubești așa de mult,
Îți mulțumesc că pentru mine-n lume ai venit,
Ca într-o zi, Tu, ca o frunză spre cer să cazi,
Ca eu să fiu om mântuit.

Nu-mi amintesc de la-nceput eu totul,
Când s-a lăsat cortina,
Și reflectorul s-a aprins,
Tu mi-ai devenit lumina,
Și m-ai purtat spre paradis.

Când s-a lăsat în jos cortina,
Și reflectorul s-a aprins,
Tu-ai fost în centru și lumina-Ți
Tot întunericul mi-a stins.

Îți mulțumesc, Isus, că iar e toamnă,
Cum frunze cad în jos ușor,
Fă mii păcate ca să cadă,
Din inimile tuturor.

E toamnă iarăși...
Alte frunze...spre pământ se-avântă...
E timpul nostru...
Să mai privim în urmă și să-nțelegem...
Cum printr-un cuvânt Tu ai creat lumină.