Alerg prin viață.
Privirea o-nnalț în jur să zăresc,
Răsărit azi de este, sau spre-apus de pășesc.
Nu mai văd pân la soare, pân la nori, pân la cer,
Căci e-așa negru-n juru-mi,
Și mii vise azi pier.
Privirea o-nnalț în jur să zăresc,
Căci mi-e dor de un zâmbet
Căci mi-e dor azi să uit de tot ce-i pământesc.
Privirea o-nnalț, dar m-opresc, căci zăresc,
Mii săgeți ce aprinse-nspre mine,
Se îndreaptă făr-a ști eu de ce,
Chiar nu îmi amintesc...
Ce se-ntâmplă o, Doamne,
Azi sub cerul albastru?
Ce se-ntâmplă, o Tată,
E-așa sumbru în jur....?
Ce-i cu oamenii ăștia,
De ce-au gându-așa dur?
Privirea o-nnalț, Doamne, astăzi,
Spre Tine, prin ceață,
Mă înalț înspre Tine,
Căci doar Tu îmi dai viață...
Mi-e-așa dor azi de Tine,
Mi-e-așa dor de acasă,
Am s-aștept acea clipă,
Când vom sta iar la masă.
Privirea o-nnalț în sus să zăresc,
Chipul Tău nedescris
Și să-Ți spun:”Te iubesc!”
Nu mai văd pân la soare, la nori, pân la cer,
Căci Tu ești chiar aici,
Tu etern, lângă cel efemer.
Alerg prin viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu